Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au respins cererea primarului Iaşiului, Mihai Chirica, privind strămutarea procesului. Edilul este acuzat că l-ar fi influenţat pe fostul viceprimar al Iaşiului să semneze unele documente privind extinderea unui imobil.
Decizia judecătorilor ÎCCJ a fost luată joi şi este definitivă. Cu aceeași ocazie, Chirică a fost obligat de instanţă să achite cheltuielile de judecată. Primarul a fost trimis în judecată de către Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Iaşi în cursul anului trecut, edilul fiind acuzat de complicitate la fals intelectual şi complicitate la abuz în serviciu.
Alături de primarul Iaşiului mai sunt inculpaţi Gabriel Harabagiu, fostul viceprimar, Anca-Nora Brânduşescu, arhitect şef al municipiului Iaşi şi şefă a Direcţiei de Arhitectură şi Urbanism şi Mariana Popa, registrator în cadrul Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Iaşi. Totodată, a fost trimis în judecată administratorul societăţii comerciale Flux SRL. Dosarul vizează autorizarea extinderii unui imobil aparţinând societăţii Flux SRL Iaşi.
Procurorii susţin că în exercitarea atribuţiilor de înlocuitor al primarului, Harabagiu Gabriel Vasile, la acea dată viceprimar al municipiului Iaşi, beneficiind de ajutorul primarului Chirica, ar fi dispus/semnat documente, cu încălcarea legii şi prin atestarea unor împrejurări contrare realităţii, în procedura de atestare a construirii, respectiv a extinderii unui imobil din municipiul Iaşi. Concret, blocul ar fi fost construit şi intabulat ilegal de către SC Flux S.R.L, cu mai multe niveluri faţă de cele prevăzute în autorizaţie, iar suprafaţa imobilului este mai mare decât cea din autorizaţie fiind încălcat planul urbanistic zonal.
La emiterea documentelor în condiţii de nelegalitate ar fi participat şi Brânduşescu Anca-Nora, la acea vreme arhitect şef al municipiului Iaşi.